Politică de confidentialitate

I. Identitatea operatorului de date și a persoanei împuternicite a acestuia

1. Compania ”ZAKAZ EXPRESS” SRL, IDNO - 1019600006023, mun. Chișinău, sect. Râșcani, str. Albișoara, 4, ap. 1111 (în continuare – ZAKAZ), în persoana directorului Nikolay Velikiy, prelucrează datele Dvs cu caracter personal în procesul prestării serviciilor în domeniul comerțului electronic, în calitate de persoană împuternicită să execute sarcinile stabilite de către operatorul de date - „METRO CASH & CARRY MOLDOVA” SRL, IDNO - 1004601002738 mun. Chișinău, Stăuceni, str. Chișinău, 5 (în continuare - МЕТRО), în persoana directorilor: Martînov Serghei și Mihăilă Gheorghiță Adrian.

2. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către ZAKAZ se desfășoară în strictă conformitate cu instrucțiunile METRO, care au fost emise în conformitate cu obligațiunile juridice ale МЕТRО, prevăzute de legislația națională (alin. 2 din art. 29, precum și art. 30 din Legea 133/2011cu privire la protecția datelor cu caracter personal, Legea 284/2004 cu privire la comerțul electronic, Legea 241-XVI cu privire la comunicațiile electronice), precum și cu normele internaționale (art. 28 din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului Europei (Regulamentul general privind protecția datelor 679/2016)), conform cărora, prelucrarea datelor cu caracter personal din numele operatorului poate fi desfășurată numai în condițiile existenței prevederilor contractuale sau a instrucțiunilor normative, în care se stipulează clar modul în care prelucrarea datelor cu caracter personal și condițiile de securitate și corespundere trebuie să fie asigurate de către persoana împuternicită a operatorului.

II. Cadrul legal și modalitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal

3. Oferta ZAKAZ cu privire la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul prestării serviciilor de comerț electronic în sistemul Clientului se desfășoară în baza intereselor legale ale МЕТRО.

4. Colectarea și utilizarea datelor cu caracter personal se vor desfășura numai în cazul subiecților de date înregistrați pe site-ul web metro.zakaz.md (în continuare – Site) sau în aplicația mobilă ZAKAZ (în continuare – Aplicație mobilă).

5. МЕТRО a încheiat un contractde prestări servicii ZAKAZ, inclusiv cu scopul promovării și distribuirii produselor МЕТRО prin intermediul Site-ului și Aplicației mobile, sarcina acestora constând în înregistrarea potențialilor consumatori prin crearea profilului utilizatorului, preluarea comenzii și livrarea acesteia până în punctul de destinație indicat de client. Persoana împuternicită ZAKAZ va prelucra datele cu caracter personal în sistemul dat de înregistrare în format mixt: în mod automat (electronic) prin intermediul Site-ului și al Aplicației mobile, la telefon sau prin intermediul poștei electronice, fie în formă scrisă în momentul livrării produselor în punctul de destinație, aceasta fiind însoțită de eliberarea actelor fiscale în care pot fi înscrise datele cu caracter personal ale clienților.

6. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către compania ZAKAZ se va desfășura în scopul promovării produselor realizate de METRO, prin intermediul Site-ului și al Aplicației mobile, în vederea vânzării și realizării acestora / livrării până în punctul de destinație indicat de client/consumator. În legătură cu acțiunile în cauză, ZAKAZ va colecta, va păstra și va verifica datele cu caracter personal ale clienților/consumatorilor METRO.

7. Cadrul legal al prelucrării datelor cu caracter personal indicate în punctul 15 al prezentei Politici constă în necesitatea încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare a producției, a cărui parte o constituie subiectul de date, prin intermediul Site-ului și al Aplicației mobile.

8. Temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal indicate în punctul 16 al prezentei Politici se referă la consimțămîntul subiectului de date cu caracter personal privind prelucrarea acestora, care este exprimat în momentul înregistrării pe Site sau în Aplicația mobilă prin aplicarea de către subiectul de date a mențiunii în chenarul corespunzător.

9. Temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal indicate în punctele 17 ale Politicii date îl reprezintă interesul legitim al METRO și ZAKAZ, care constă în desfășurarea de studii analitice privind funcționarea Site-ului și a Aplicației mobile.

10. Utilizatorii trebuie să ia cunoștință cu prezenta Politică de confidențialitate până în momentul înregistrării pe Site sau în Aplicația mobilă.

11. Aplicînd bifa respectivă pe Site sau în Aplicația mobilă, utilizatorii declară, în acest fel, că au luat cunoștință cu Politica de confidențialitate în cauză.

III. Scopul prelucrării

12. Datele cu caracter personal, indicate în punctul 15 al prezentei Politici, vor fi utilizate pentru completarea și reînnoirea informației în registrul clienților/consumatorilor METRO, care va fi folosită în scopul:

a) ținerea evidenței numărului de clienți / consumatori care au procurat sau intenționează să procure produsele expuse spre vînzarede METRO;

b) efectuării vânzării și livrării produselor comandate de client;

c) realizării comunicării cu clientul / consumatorul, referitor la executarea comenzii acestuia privind livrarea produselor;

d) executării altor obligațiuni care rezultă din relațiile legale stabilite cu clienții / consumatorii.

13. Datele cu caracter personal, indicate în punctul 16 al prezentei Politici, sunt prelucrate cu consimțămîntul subiectului, în scopul expedierii către acesta a mesajelor care conțin informație publicitară și / sau oferte promoționale. ZAKAZ și/sau METRO folosește numărul de telefon mobil oferit de utilizator, pentru a-i expedia SMS, pentru comunicarea cu acesta prin mesaje expediate pe aplicația Viber, în scopul informării despre produsele METRO, promoții, programe de loialitate și alte acțiuni similare.

În baza consimțămîntului exprimat de consumator, exclusiv în scopuri comerciale, ZAKAZ și/sau METRO poate expedia utilizatorilor mesaje și / sau oferte referitoare la servicii, pe telefoanele mobile cu ajutorul notificărilor push (mesaje scurte expediate pe calculatoare și pe dispozitivele mobile), care conțin informație publicitară și / sau oferte.

Dacă utilizatorul nu dorește să primească mesaje cu caracter publicitar, acesta poate oricând să renunțe la recepționarea unor astfel de mesaje, apelând Serviciul asistență al companiei ZAKAZ la numărul de telefon sau accesând poșta electronică indicate pe Site sau în Aplicația mobilă sau utilizînd datele reprezentanților indicate în cap. VII. În acest caz, ZAKAZ și/sau METRO va sista imediat expediarea informației sus-menționate.

14. Datele cu caracter personal, indicate în punctele 17 ale prezentei Politici sunt prelucrate cu scopul monitorizării caracteristicilor traficului și a caracteristicilor utilizatorilor, colectării informației despre comportamentul utilizatorilor, pentru optimizarea activității Site-ului și a Aplicației mobile în rețeaua Internet, precum și pentru optimizarea campaniilor publicitare ale ZAKAZ și/sau METRO. Informația prelucrată va fi folosită, de asemenea, și în scopuri interne de statistică, pentru analiza comportamentului utilizatorilor, pentru înțelegerea modului în care Utilizatorii folosesc Site-ul și Aplicația mobilă și pentru perfecționarea serviciilor prestate prin intermediul acestora.

ІV. Categoriile de date prelucrate

15. Compania ZAKAZ, persoana împuternicită a operatorului, dispune de dreptul de a prelucra următoarele categorii de date cu caracter personal: prenumele, numele, adresa de e-mail, adresa de livrare, data nașterii, telefonul de contact, numărul de telefon mobil al clientului în aplicația Viber, rechizitele bancare și modalitatea de achitare, istoricul cumpărăturilor și altă informație transmisă de client / consumator conform cererii acestuia.

15.1. În cazul utilizării Aplicației mobile, aceasta ar putea solicita accesul la datele de geolocalizare, existente în telefonul subiectului de date, în scopul stabilirii adresei de livrare a comenzii. Funcțiile Aplicației mobile îi permit subiectului de date să accepte acest acces sau să renunțe la el.

16. În scopul indicat în punctul 13 al prezentei Politici, ZAKAZ poate prelucra următoarele date cu caracter personal ale clientului: numărul de telefon mobil, numărul de telefon mobil înaplicația Viber, adresa de e-mail.

17. În scopul indicat în punctul 14 al prezentei Politicii, ZAKAZ prelucrează următoarele date, colectate prin intermediul Site-ului și aplicației mobile: fișiere cookie, datele dispozitivului și ale browser-ului, adresa IP și informațiile despre acțiunile utilizatorului pe Site.

18. ZAKAZ folosește tehnologiile unor părți terțe, în scopul efectuării analizei web, integrate pe Site și în Aplicația mobilă, pentru colectarea datelor utilizatorilor și a preferințelor acestora și le utilizează împreună cu sistemele de gestionare a relațiilor cu clienții și cu tehnologiile avansate în folosul utilizatorilor. ZAKAZ nu transmite părților terțe informația care permite stabilirea identității utilizatorului.

V. Termenul de păstrare

19. Datele cu caracter personal, colectate de către ZAKAZ, vor fi păstrate în conformitate cu următoarele condiții:

а) pentru profilul utilizatorului - 2 ani, pe durata cărora profilul a fost inactiv și nu au fost efectuate cumpărături;

b) datele care se conțin în mesajele electronice și scrise ale clientului– pe durata întregii perioade de timp în care există relații legale cu subiectul de date sau există necesitatea prelucrării mesajelor clientului.

Condițiile descrise mai sus pot fi modificate, dacă legea prevede altfel.

VI. Transmiterea transfrontalieră a datelor

20. Datele cu caracter personal, obținute de la subiecți / consumatori prin intermediul completării de către aceștia a formularului de înregistrare și a formularului de comandă pe Site și în Aplicația mobilă, vor fi păstrate pe dispozitive aflate în Spațiul economic European: Belgia, Anglia, Germania, Elveția, Finlanda sau Olanda.

VII. Divulgarea datelor

21. Compania ZAKAZ, persoana împuternicită a operatorului, poate divulga datele cu caracter personal:

а) subiectului de date sau reprezentantului legal al acestuia;

b) companiei METRO, care este operatorul de date cu caracter personal;

c) organelor de control, la cererea argumentată a acestora, în conformitate cu cerințele legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal, cu informarea prealabilă a companiei METRO.

VIII. Responsabilul pentru protecția datelor cu caracter personal

22. Atât METRO, în calitate de operator de date cu caracter personal, cât și ZAKAZ, în calitate de persoană împuternicită, desemnează persoane responsabile de asigurarea regimului legal de protecție a datelor cu caracter personal și de respectare a drepturilor subiecților de date. Aceștea colaborează între ei, asigură asistența necesară pentru subiectul de date, precum și interacționeazăcu organul de control de stat.

23. Dacă subiectul de date cu caracter personal are întrebări, pretenții sau reclamații referitor la modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, acesta poate lua legătura cu Responsabilul pentru protecția datelor cu caracter personal:

- ICS ”Metro Cash & Carry Moldova” SRL, la adresa de e-mail: [email protected].

-”Zakaz Express” SRL, la adresa de e-mail: [email protected].

Informații mai detaliate referitoare la drepturile de care dispun subiecții de date și răspunsuri la alte întrebări legate de prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi găsite aici.